STOMART
STOMART este un club de baschet din Iași ce oferă copiilor un cadru unic de dezvoltare. În cadrul acestuia, copiii au oportunitatea să învețe, să-și facă prieteni și să facă performanță prin intermediul baschetului.
Baschet Club STOMART reunește copiii, părinții și companiile cu scopul de a crea o comunitate puternică, unită de pasiunea pentru baschet. Antrenamentele, competițiile, taberele și evenimentele speciale transformă pasiunea pentru sport într-un obiectiv pe termen lung, respectiv acela de a crea jucători profesioniști.
Work

În jocurile de echipă, cel mai important activ pe care îl poți obține este comunitatea care te susține. Pornind de la această idee și de la motivația clubului de baschet STOMART de a deveni un pilon de bază pentru baschetul european, am trasat noi dimensiuni ale identității brandului.
Procesul de rebranding ne-a purtat prin toată istoria clubului și a scos la suprafață caracterul de lider al acestuia. Astfel, am păstrat unele simboluri relevante – cum este vulturul STOMART, care a fost stilizat și adaptat la noua identitate – la care am adăugat câteva elemente complementare, specifice noii poziționări. De asemenea, pe parcursul acestui proces am modelat puterea lui „împreună” pentru brandul STOMART și am pus bazele unei identități care să coalizeze jucătorii, părinții, antrenorii și fanii într-o mare familie.
A urmat apoi și procesul de website development, în cadrul căruia am pus în lumină atât obiectivele brandului cât și rezultatele excepționale obținute până acum. Rezultatul a fost unul plin de dinamism, pe care l-am preluat și în cadrul strategiei de comunicare.


Modificări logo

Pentru pasionații de baschet, vulturașii STOMART sunt deja un simbol la nivel local. Acesta este simbolul curajului, al puterii și al viziunii, caracteristici specifice clubului de baschet STOMART. În plus, vulturul este considerat a fi un lider, ceea ce-l transformă și într-un simbol al libertății și al dorinței de evoluție.
Astfel, am optat pentru păstrarea acestui simbol în centrul brandului și pentru completarea acestuia cu alte elemente reprezentative. Așa și-au croit drum spre varianta finală a logo-ului mingea de baschet și Palatul Culturii din Iași. Acestea au rolul de a marca, pe de o parte, specificul brandului (obiectul de activitate și regiunea) și, pe de altă parte, evidențiază accentul pe care clubul îl pune pe învățare și cultură.
Paleta cromatică
Ce-ar fi poveștile fără culori? Când vine vorba de identitatea vizuală a unui brand, culorile oferă o expresie vizuală dinamică și complementează personalitatea brandului. STOMART se învârte în jurul a trei culori: albastru, galben și gri, acestea regăsindu-se în întreaga comunicare a brandului.
Prima și cea mai dominantă culoare este albastru. Blue Power exprimă integritate, putere și stabilitate și transmite experiența clubului. Nuanța marchează și încrederea în forțele proprii și dorința de a deveni cei mai buni. De asemenea, ea poate face referire la mister, tradus, în profunzime, prin curajul brandului de a înfrunta „necunoscutul”.
În cazul Yellow Eagle, nuanța caldă de galben pe care am ales-o sugerează caracterul uman și prietenos al STOMART. Importanța legăturilor cu comunitatea, prieteniile ce se leagă între copii, antrenori și părinți sunt esențiale când vine vorba de un sport de echipă. Culoarea aleasă este una specifică copilăriei, luminii și energiei pozitive.
Acestea două nuanțe destul de puternice sunt temperate cu ajutorul unui galben deschis și pudrat, folosit ca accent în cadrul identității vizuale. Yellow Egg este o expresie a creativității și a optimismului pe care le asociem cu brandul.

Extensie a identității
Website-ul STOMART evidențiază caracterul dinamic, sportiv al clubului, precum și ambiția acestuia de a deveni un nume important la nivel internațional. Astfel, am creat două variante ale site-ului – în română și engleză, care se marcheze întreaga poveste STOMART în complexitatea sa.
Site-ul conține și o secțiune de shop online, de unde jucătorii și fanii clubului pot achiziționa echipamente și materiale promoționale.
Social Media
Fiindcă o identitate nu este completă fără comunicare, am avut în vedere și construirea unei strategii unitare pentru rețelele sociale. Aceasta a fost construită astfel încât să evidențieze atât activitățile clubului, cât și valorile acestuia.
Pe lângă planul de postări pentru evenimente, am creat și o serie de materiale grafice și povești de brand ce pot fi comunicate cu ajutorul mediului online.